gallery/1

  Echipa Macht Management CO.si-a propus să vă informeze 

și să vă tină la curent cu noutațile aparute in relaîia cu Regatul Unit.

Incepând cu data de 1 Ianuarie 2021 mărfurile sosite sau expediate din și către Regatul Unit(Anglia,Scotia,Tara Galilor,Irlanda de Nord), vor fi supuse formalitătilor vamale de import si export.

Macht Management CO. vă ajută cu întocmirea formalitatilor vamale,consultanta si asistență vamală.

Pentru alte informații,va rugăm să ne conctactați.

gallery/eori1
gallery/eori2

ȘAPTE LUCRURI PE CARE ÎNTREPRINDERILE DIN UE27 TREBUIE SĂ LE ȘTIE ÎN VEDEREA PREGĂTIRII PENTRU BREXIT

 

     Începând cu data de 01 ianuarie 2021, Regatul Unit va deveni o țară terță. În perioada de tranziție (01.02.2020 – 31.12.2020), este necesar ca întreprinderile din UE să înceapă pregătirile pentru retragerea Regatului Unit, dacă nu au făcut încă acest lucru.

    1. TREBUIE SĂ VĂ PREGĂTIȚI PENTRU 1 IANUARIE 2021

Pentru evitarea oricărei perturbări, toate întreprinderile vizate trebuie să se pregătească, să ia toate deciziile necesare și să finalizeze toate acțiunile administrative care se impun înainte de 01 ianuarie 2021.

    2. RESPONSABILITĂȚILE DIN CADRUL LANȚULUI DE APROVIZIONARE

În temeiul dreptului UE, întreprinderile au responsabilități diferite în funcție de poziția pe care o ocupă în lanțul de aprovizionare (de exemplu, producător, importator, distribuitor angro etc.). De pildă, post-Brexit, dacă întreprinderile din UE27 care cumpără mărfuri din Regatul Unit vor fi considerate importatori în sensul legislației UE privind produsele, respectivele întreprinderi vor avea un alt set de obligații în temeiul dreptului UE. Dacă primiți produse din Regatul Unit, ar trebui să evaluați de pe acum responsabilitățile care vă revin în temeiul dreptului UE.

    3. CERTIFICATE, LICENȚE ȘI AUTORIZAȚII

Dacă activitatea dumneavoastră se bazează pe certificate, licențe sau autorizații eliberate de autoritățile Regatului Unit ori de organisme cu sediul în Regatul Unit – sau deținute de o persoană stabilită în Regatul Unit –, se poate ca acestea să nu mai fie valabile în UE post-Brexit. Este posibil să trebuiască să le transferați sau să solicitați unele noi, eliberate de un organism sau de o autoritate cu sediul în UE27. Acest lucru este valabil, în special, în cazul certificatelor, licențelor și autorizațiilor eliberate pentru mărfuri (de exemplu, în sectorul autovehiculelor sau al dispozitivelor medicale) și pentru servicii (de exemplu, în sectorul transporturilor, în sectorul radiodifuziunii sau în sectorul financiar). Ar trebui să luați din timp toate măsurile necesare pentru a transfera în UE27 certificatele, licențele sau autorizațiile eliberate în Regatul Unit sau să obțineți altele noi.

    4. VAMĂ, TVA ȘI ACCIZE

În domeniul vamal și în ceea ce privește impozitele indirecte, există o foarte mare diferență între transportarea mărfurilor pe teritoriul UE sau către/dinspre o țară terță. Post-Brexit, activitățile comerciale cu Regatul Unit vor deveni mai complexe în ceea ce privește procedurile vamale și procedurile în materie de TVA. Dacă faceți schimburi comerciale cu întreprinderi din Regatul Unit, ar trebui să vă familiarizați cu procedurile și normele UE care se vor aplica post-Brexit, în special dacă până acum ați avut o experiență redusă sau nu ați avut deloc experiență în materie de schimburi comerciale cu țările terțe.

    5. REGULILE DE ORIGINE

Atunci când exportă produse către țările terțe cu care UE a încheiat un acord de liber schimb, exportatorii pot beneficia de un regim tarifar preferențial dacă produsele au suficient „conținut din UE” conform regulilor de origine. Post-Brexit, factorii de producție din Regatul Unit care contribuie la produsul finit nu vor mai putea fi considerați conținut din UE. Prin urmare, ar trebui să vă analizați lanțurile de aprovizionare și să începeți să tratați orice factor de producție din Regatul Unit ca fiind „neoriginar”, pentru a asigura originea preferențială din UE a mărfurilor dumneavoastră.

    6. INTERDICȚII ȘI RESTRICȚII PRIVIND IMPORTUL/EXPORTUL DE MĂRFURI

Pentru a proteja sănătatea, siguranța și mediul, normele UE restricționează importul/exportul anumitor mărfuri către și din țările terțe – de exemplu, animale vii, produse de origine animală și anumite plante și produse vegetale, cum ar fi ambalajele din lemn. Importurile/exporturile de anumite produse fac obiectul unor autorizații sau notificări specifice, de exemplu în cazul materialelor radioactive, al deșeurilor sau al anumitor substanțe chimice. Post-Brexit, mărfurile care au ca destinație Regatul Unit sau care sunt expediate din Regatul Unit vor face obiectul acestor norme ale UE. Ar trebuisă luați măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu interdicțiile și restricțiile UE în materie de import/export.

    7. TRANSFERUL DATELOR CU CARACTER PERSONAL

În prezent, datele cu caracter personal pot circula liber între statele membre ale UE. Post-Brexit, transferul datelor cu caracter personal din UE către Regatul Unit va fi în continuare posibil, dar va face obiectul unor condiții specifice prevăzute în dreptul UE. Întreprinderile care transmit în prezent date cu caracter personal către Regatul Unit trebuie să aibă în vedere faptul că această operațiune va deveni un „transfer” de date cu caracter personal către o țară terță.

În cazul în care nivelul de protecție a datelor cu caracter personal din Regatul Unit este în esență echivalent cu cel din UE și sunt îndeplinite anumite condiții, Comisia Europeană poate adopta o decizie privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, care va permite transferul fără restricții de date cu caracter personal către Regatul Unit. Totuși, întreprinderile trebuie să evalueze dacă, în absența unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, sunt necesare măsuri pentru asigurarea faptului că aceste transferuri rămân posibile.

       Prezentul document este publicat doar în scop informativ și nu trebuie considerat un text juridic.

 Conținutul său nu aduce atingere negocierilor privind acordul de retragere și discuțiilor privind viitoarea relație dintre UE și Regatul Unit.